vineri, 18 mai 2012

Furia

Nu vorbesc de film, vorbesc de starea aia in care vezi negru in fata ochilor si iti vine sa tipi si sa lovesti tot ce ai in cale. Ai speria copii si femeile slabe de inger, doar de placere.

E de necontrolat ce e in mintea mea cand ma intalnesc cu ea intamplator pe coridor. Ne uitam una la alta, fix in ochi, fara clipire. Ne zambim sarcastic, a putere. Narile incep sa se intareasca iar spatele e deja drept si incordat. Prima clipire e lenta si imi arata ochii tulburi de sub gene. Ii simt respiratia cum ma apropii de ea si imi place. Imi gadila coloana cu un fior de adrenalina si mintea cu un iz de nebunie.

Imi imaginez cum ar fi sa urlu, tare, din plamani, cu toata puterea, pana cand ii vad prima lacrima curgand. Stau atat de aproape de ea ca as putea sa ii ating obrazul cu buzele, dar totusi nu musc inca. Nu stiu daca mie imi e mai teama de ea sau ei de mine.

Ma opresc. Ma uit in jur. Merg mai departe. Am mana prea fina pentru asta.

luni, 19 martie 2012

Mos si Baba

Pantofii minunati ma strang, bluza mi-e scurta si geaca nu imi tine de cald. Sucul e prea rece iar cafeaua prea tare. Muzica e prea moale si prea incet, desi acum cateva zile imi agita pielea.

Nu toate se potrivesc ca incheietoarea "mos si baba". Povesti auzite de la altii.

vineri, 16 martie 2012

Mi se spune...

... ai rabadare, nu te enerva, nu lua lucrurile personal, e un nimic, nu merita sa te superi, nu are sens sa te consumi, te agiti inutil, te stresezi prea mult, gandesti prea mult, ti se pare, nu tine de tine, nu ai cum sa schimbi, asa e situatia, intelege, pune-te in locul, imagineaza-ti cum e si la, deschide-ti mintea, ce a fost a fost, conteaza doar rezulatul, asa e drumul pana ajungi la ce vrei, nu mai pune la suflet, e doar in capul tau, e doar o perioada, mai e putin si trece, esti tu dificila, ceri prea mult, ceri prea putin, nu vezi clar, te implici prea mult...

Astept si o vorba buna.

miercuri, 14 martie 2012

Ana si Manole

Ana si Manole s-au mutat in capitala. Sunt tineri, frumosi si orasul mic nu mai e de ei. Treaba in constructii oricum nu mai mergea ca in vremurile bune in provincie, asa ca au decis, de comun acord, sa vina la Bucuresti sa faca ceva mai mult.

Ana lucreaza secretara la o firma de constructii. Vine coafata, machiata si pune cafele in cesti incercand sa nu isi rupa unghiile false ascutite, model nou de la Chisinau. 8 ore pe zi de facebook, mess si 2-3 mailuri despre aprovizionare cu papetarie si hartie igienica pentru angajati,

Manole lucreaza la corporatie. Merge cu metroul pana in Pipera unde se intalneste cu colegii de echipa unde lucreaza in programe cu cifre multe, ies la masa la cantina si apoi, dupa tigara, urca inapoi la raportul cu si mai multe cifre.

S-au indepartat nitel de cand au ajuns la capitala. Agitatia, stresul, toti oamenii si activitatile noi, ii fac mai ocupati si mai inaccesibili. Aproape ca e un zid intre ei.

marți, 6 martie 2012

Gazela

Ii adie usor vantul peste ochelarii Prada, fake. O suvinta satena cu fost rosu Garnier pe la varfuri, buclata parca prea strans si chinuita cu foc, ii loveste obrazul cand calca apasat asfaltul. Zambeste cand i se vede strungareata si pierce-ul din limba.

Tocurile umplu de galagie strada deja prea agitata. Colantii prea stramti ii expun putin din pulpa prea plina. Fusta scurta de blugi s-ar trage singura mai in jos daca ar putea. Bluza-i neagra cu anchior in V ii expune prea mult din fostii sani frumosi si mari.

Linia tusului e mai stridenta ca vocea dura de mahalagioaica cu care iti vorbeste apasat cand i te adresezi. Fata ii e asimetrica, plina de linii dure, contururi nepotrivite si urme ale noptilor nedormite.

Paseste incruntata, vorbind cu diminutive cu prietenele ei. Are unghii false prea mari si prea stridente.

Ea e gazela de metrou, asa cum paseste in afara barlogului.

luni, 5 martie 2012

Cica

Cica sa nu crezi in telepatie. Cica sa nu crezi in intuitie, in gandul ala ciudat cu care te trezesti in mijloc de zi care iti spune rar, clar si tare cum sta treaba. Cica sa nu crezi in " gand la gand cu bucurie" sau la " tocmai ce iti scriam cand ai sunat"... coincidente absolut intamplatoare...

Pai si atunci in ce sa crezi? Absorbi in fiecare zi emotiile tuturor celor din jur astfel incat nu iti mai dai seama clar de ale tale. Tu ce simti acum? In ce vrei sa crezi? Sau poate nu-i de vrut, ci de putut, ca mare-i diferenta uneori.

Cica vine primavara.Oare? Unde? Cand?Cum? Cica era mai buna matematica.

vineri, 2 martie 2012

Povestea zanei care nu reusea sa transforme magarusul in armasar

A fost odata ca niciodata o zana, una nici prea tanara, nici prea batrana. Invatase sa faca vraji oarecum timpuriu, insa cine o invatase, nu-i spusese bine cuvintele magice si de multe ori gresea cand incerca sa faca bine. Sau ea cel putin asa credea.

De cateva ori a reusit sa infloreasca timpuriu un cactus cu floare rara, insa nu a fost destul de atenta si la o clipire mai lunga, floarea a muscat-o. Nu tare, dar cat sa vrea sa plece de langa el. Si apoi a zis ca poate nu trebuie sa mai stea langa un cactus. Ca poate tepii lui sunt problema.

Si a plecat peste mari si tari sa caute locuri mai frumoase, cu vietati fantastice, mai calde si mai fascinate. Si a gasit ciuperci colorate, coacaze curcubeu si broaste fluorescente. Toate insa erau prea fragile si nu se putea apropia prea mult fara ca ele sa se sperie si sa se inchida.

Intr-o zi auzi un sunet ciudat, care a facut-o sa rada... sincer si cu toata gura. Se tot uita in jur, nu intelegea de unde se aude. Se auzi din nou si din nou pana cand i-a atras atentia un magarus. Era mic si pricajit, tot plin de vanatai si cicatrici.

Se apropie de el incet, trecand prin gropi, spini si murdarie pana cand in final a ajuns la el. I-a mangaiat fruntea si s-a uitat in ochii lui. " O sa te fac un armasar frumos si puternic, cum nu ai fost niciodata." Magarusul a nechezat aprobator cu ochii aproape umezi. Apoi s-a uitat speriat in jur si a fugit sa se adape. O privea pe zana de la distanta fara sa stie ce si cum sa faca.

Zana se uita la el si astepta. Din padurea de langa se auzea soptit Vocea Ratiunii.

To be continued....

luni, 9 ianuarie 2012

I have my ways

Nu suntem la fel, nu simtim la fel pentru aceleasi lucruri si aceeasi oameni si de ce nu am avea deci moduri diferite de a spune si de a arata asta?

Eu nu pot sa spun cu aceeasi lejeritate ca iubesc pe cineva pe care chiar iubesc cum nu pot nici sa evit uneori sa ii supar pe cei pe care ii iubesc. De ce? Din eroare, din egoism, din frica, din impulsivitate, din indiferenta temporata (e ca nebunia- la fel de scurta si de puternica). Din toate cate putin ca la o mancare care parca are gust de tot si de nimic.

Si daca nu pot sa inchei un mesaj cu mesajul magic de 2 cuvinte (am scris de 2 ori mesaj intentionat in caz ca te intrebi sau te amuzi), asta nu inseamna ca nu m-as trezi in miez de noapte sa vin sa te ajut. Doar ca insemni prea mult sa pot sa iti spun... de teama, desi nu am de ce sa ma tem.

Uneori iti spun. Prind curaj si-mi iau avant de la distanta si spun. Uneori pot doar sa scriu, sperand ca vei raspunde repede, la fel sau poate chiar mai frumos. Mereu imi place sa ma surprinzi placut. Si uneori iti iese atat de bine.

De cele mai multe ori imi stau pe limba cuvintele si desi vreau... nu pot sa le rostesc. Dar sa stii ca sunt acolo. Sunt pentru tine, desi uneori poate simt ca nu ti le-as spune ca m-ai suparat.... o mizerie marunta mai mult ca sigur.

Cumva insa ajunge la tine gandul meu. Simti si tu, nici nu e nevoie sa spun, sa articulez firav, sa scriu sau macar sa privesc. Simti cum simt si eu. Atat.