Povestea zanei care nu reusea sa transforme magarusul in armasar

A fost odata ca niciodata o zana, una nici prea tanara, nici prea batrana. Invatase sa faca vraji oarecum timpuriu, insa cine o invatase, nu-i spusese bine cuvintele magice si de multe ori gresea cand incerca sa faca bine. Sau ea cel putin asa credea.

De cateva ori a reusit sa infloreasca timpuriu un cactus cu floare rara, insa nu a fost destul de atenta si la o clipire mai lunga, floarea a muscat-o. Nu tare, dar cat sa vrea sa plece de langa el. Si apoi a zis ca poate nu trebuie sa mai stea langa un cactus. Ca poate tepii lui sunt problema.

Si a plecat peste mari si tari sa caute locuri mai frumoase, cu vietati fantastice, mai calde si mai fascinate. Si a gasit ciuperci colorate, coacaze curcubeu si broaste fluorescente. Toate insa erau prea fragile si nu se putea apropia prea mult fara ca ele sa se sperie si sa se inchida.

Intr-o zi auzi un sunet ciudat, care a facut-o sa rada... sincer si cu toata gura. Se tot uita in jur, nu intelegea de unde se aude. Se auzi din nou si din nou pana cand i-a atras atentia un magarus. Era mic si pricajit, tot plin de vanatai si cicatrici.

Se apropie de el incet, trecand prin gropi, spini si murdarie pana cand in final a ajuns la el. I-a mangaiat fruntea si s-a uitat in ochii lui. " O sa te fac un armasar frumos si puternic, cum nu ai fost niciodata." Magarusul a nechezat aprobator cu ochii aproape umezi. Apoi s-a uitat speriat in jur si a fugit sa se adape. O privea pe zana de la distanta fara sa stie ce si cum sa faca.

Zana se uita la el si astepta. Din padurea de langa se auzea soptit Vocea Ratiunii.

To be continued....